Sună 021 9662 WhatsApp
Ghid pentru zilele de după

După tratament, zi cu zi: ce urmează și ce faci tu

Pe scurt: după dezinsecție stai 4 ore afară, apoi aerisești o oră sau două, fără să speli plintele. Gândacii au a doua etapă la 18-21 de zile, ploșnițele trei etape în cel mult trei săptămâni, rozătoarele un control la circa o săptămână.

Pagina e pentru cine ne-a avut deja în casă, în curte sau la firmă. Îți arată, serviciu cu serviciu, ce urmează după ce pleacă echipa: ce e firesc să vezi, ce ai de făcut, ce e mai bine să lași în pace și din ce moment merită să ne suni.

Reintrare și aerisireCalendarul pe serviciiCe faci, ce nu faciCând ne suni
Compania DDD, prima firmă din România certificată CEPA pe standardul european EN 16636

Ghid scris de prima firmă din România certificată CEPA pe standardul european EN 16636.

Primele ore: cât stai afară și ce speli

După o dezinsecție în locuință, regula noastră de casă are două cifre. Patru ore nu intră nimeni în spațiul tratat, din clipa în care echipa a terminat. Apoi o oră, maximum două, geamurile stau larg deschise și aerul se schimbă. Din acel moment dormi acasă, iar copiii și animalele se întorc în camere.

Cele patru ore acoperă tratamentele obișnuite dintr-o casă. Sunt produse care cer mai mult; atunci operatorul îți spune intervalul real înainte să plece și îl trece în procesul-verbal. Contează ce scrie pe eticheta produsului și în hârtia ta, nu o regulă citită pe internet, nici măcar cea de pe pagina asta.

Ziua tratamentului, pas cu pas

  1. Ieși și ține ușile închise. Din clipa în care echipa a terminat, în încăperile tratate nu intră nimeni timp de 4 ore, sau cât scrie în procesul-verbal, dacă produsul folosit cere mai mult.
  2. Fă curent prin casă. Deschide geamurile de tot și lasă aerul să circule o oră, cel mult două.
  3. Spală doar locurile de masă. Blatul de gătit, masa și locurile din care mănâncă un copil sau un animal se șterg; restul poate aștepta.
  4. Lasă plintele nespălate. Rosturile, plintele, spatele mobilei și colțurile pe unde s-a lucrat rămân cum le-am lăsat: pelicula de acolo lovește insectele care trec pe ea și în zilele următoare.
  5. Pune hârtiile deoparte. Procesul-verbal spune ce s-a tratat, cu ce produs și în ce doză, iar fișele produselor au compoziția și timpul de reintrare. Sunt dovada scrisă a ce s-a lucrat la tine.
Operator Compania DDD aplicând un tratament de dezinsecție prin nebulizare într-un apartament
Prima etapă într-un apartament. Restul paginii e despre ce se întâmplă după ce aparatul se oprește și echipa pleacă.

La deratizarea din casă lista de mai sus nu se aplică: punem doar capcane, fără raticid, deci nu ai ore de așteptat, nimic de spălat și nimic de acoperit. La dezinfecție, reperul e timpul de contact al produsului, explicat mai jos, la secțiunea ei.

Calendarul pe servicii

Ce urmează după prima vizită, dăunător cu dăunător

A doua vizită nu se pune unde ne convine nouă, ci unde o cere biologia insectei: când a ieșit generația din ouăle pe care prima trecere nu le-a atins. De aici intervalele diferite din tabel. Citește rândul tău de la stânga la dreapta.

Ce urmează după prima vizită, pe servicii
Ce s-a tratatZiua 0Ce e normal în primele zileVizita următoareGaranția
Gândaci de bucătărieinsecticid de șoc și gel în punctele de hrăniremai mulți gândaci la vedere, ieșiți din ascunzători, apoi tot mai puținietapa a doua, la 18-21 de zile, cu o capcană adezivă de monitorizare30 de zile, în trei trepte
Ploșnițe de patinspecție, apoi aplicare țintită pe pat și pe mobila din jurploșnițe mai vizibile decât înainte, scoase din ascunzători de tratamentetapa a doua la circa 7-10 zile, a treia în săptămâna a treiare-intervenție gratuită în perioada de garanție, cu certificat la final
Puricicovoare, rosturi, plinte și locul în care doarme animaluladulții se răresc în câteva zileetapa a doua, la 7-10 zile, pentru puricii ieșiți din pupe30 de zile, cu animalele tratate la veterinar
Furnicigel în punctele de trafic, pulverizare pe trasee, pudră în crăpăturișirurile se subțiază în câteva zile; colonia se stinge în una-două săptămânietapa a doua, la 10-14 zile30 de zile de la a doua etapă
Viespicuibul îmbibat cu insecticid și lăsat la locul luiviespi care se întorc la cuib și se învârt pe lângă ella 7-10 zile: verificarea și scoaterea cuibului30 de zile de la a doua etapă
Țânțari și căpușe, în curtetrecere pe vegetație; la țânțari și larvicid pe apa stătătoarela țânțari, scăderea se simte din prima zițânțari la 7-10 zile, căpușe la 10-14 zilela căpușe, 30 de zile de la ultima etapă; la țânțari, perioada din ofertă
Șoareci și șobolani, în casăcapcane fără raticid, numerotate, pe traseele găsitece se prinde rămâne în capcană, la vederecontrolul de la circa o săptămână, inclus în preț30 de zile de la intervenție; rezultatul ține dacă închizi intrările arătate
Dezinfecțienebulizare uscată sau tratarea suprafețelor atinse de mâiniîncăperea se folosește după timpul de contact și aerisirela firme, după ritmul din contractîn trei trepte, scrisă în contractul semnat înainte de lucrare

La dezinsecție, a doua etapă e cuprinsă în suma spusă de la început, cu tot cu drum, la fel și revenirea din garanție. La deratizarea din locuință, controlul e inclus. La ploșnițe se plătește pe etapă, pe măsură ce se face fiecare. Grilele întregi sunt pe pagina de tarife.

Pe larg, mai jos: gândaci, ploșnițe, purici, furnici, țânțari și căpușe, viespi, șoareci și șobolani, dezinfecție.

Gândacii: de ce par mai mulți înainte să dispară

  1. Ziua 0. Prima etapă combină un insecticid de șoc, care îi alungă din ascunzători, cu puncte de gel puse acolo unde se hrănesc: în spatele electrocasnicelor, la balamale, în fisuri. Gelul stă unde nu ajung copiii și animalele.
  2. Primele zile. Activitatea crește: vezi mai mulți gândaci decât înainte. Nu e un eșec: substanța i-a scos din pereți și îi plimbă prin zonele tratate. Apoi numărul lor scade repede. Gândacul care a mâncat gel moare, iar ceilalți îl consumă și se contaminează la rândul lor.
  3. Până la a doua etapă. Ce am aplicat lucrează mai departe. Nu da peste el cu spray de la raft: spray-urile care resping împing colonia în pereți și la vecini, adică exact unde nu mai ajungem.
  4. Ziua 18-21. Etapa a doua: un insecticid microîncapsulat, cu efect lung, și nebulizare în spațiile tehnice. Aici e prinsă generația ieșită între timp din ooteci, capsulele cu ouă pe care femela le cară cu ea. La plecare rămâne o capcană adezivă cu atractant.
  5. După etapa a doua. Capcana e martorul tău. Dacă tot prinde gândaci sau îi vezi seara în bucătărie, sună-ne: în perioada de garanție revenim fără cost.

Gândacul mare și negru, cel care urcă pe țeava de la cadă, e altă poveste. El vine din subsolul și din coloana blocului, deci rezultatul ține și de tratarea părților comune, discutată cu asociația. Până atunci ajută un dop la scurgerea căzii noaptea și apă turnată în sifoanele pe care nu le folosești. Pe larg, în ghidul gândacului de canalizare; pentru cel mic, cu două dungi pe spate, în ghidul gândacilor de bucătărie.

Ploșnițele: trei vizite și o regulă greu de acceptat

La ploșnițe sunt trei etape: prima în ziua inspecției, a doua la circa 7-10 zile, cât ies nimfele din ouăle rămase, a treia în săptămâna a treia, cu verificarea completă. În tot acest timp:

  • dormi tot în patul tău, în camera ta. Ele te găsesc după căldură, iar dacă te muți pe canapea, etapa următoare tratează o cameră goală;
  • o să vezi ploșnițe după prima etapă, mai vizibile decât înainte, pentru că ies deranjate și trec prin zonele tratate. Notează locul și ziua, chiar și într-o poză, și arată-ne la vizita următoare;
  • nu adăuga nimic de la tine peste tratament: un spray le mută în colțuri netratate și strică ordinea în care lucrăm;
  • sacii cu textile spălate rămân legați până trece etapa a treia, nu mai mult.

Îngrijorător ar fi ca până la etapa a treia să nu se schimbe nimic. Lucrarea se închide doar când, pe locurile notate la prima inspecție, nu mai găsim insecte vii, pielițe proaspete, pete negre noi sau ouă. Tot ce ține de pregătire, de durata fiecărei etape și de saltea e în ghidul ploșnițelor de pat.

Purici, furnici, țânțari și căpușe

Puricii. Etapa a doua vine la 7-10 zile, pentru puii ieșiți din pupe, stadiul închis în cocon, pe care prima trecere nu-l atinge. Până se usucă, stai departe de suprafețele tratate. Garanția are aici o condiție corectă: animalele din casă primesc antiparazitar la veterinar, altfel aduc puricii înapoi oricât am trata. După a doua etapă, aspiratul des al covoarelor și al plintelor ajută, cu sacul scos imediat din casă.

Furnicile. Șirurile se răresc în câteva zile, iar colonia se stinge în una-două săptămâni, pe măsură ce gelul cărat de lucrătoare ajunge la regină. Lasă-le să-l care: un spray de contact sparge colonia. Etapa a doua, la 10-14 zile, prinde lucrătoarele noi. Ține mâncarea închisă, ca să nu aibă după ce să revină.

Țânțarii și căpușele, în curte. La țânțari, scăderea se simte din prima zi, iar a doua trecere vine la 7-10 zile; la căpușe, la 10-14 zile. Între timp golești apa care băltește în farfuriile ghivecelor, în găleți și în jgheaburi, și strângi frunzarul de pe la umbră. Restul detaliilor sunt în ghidurile despre purici, furnici, țânțari și căpușe.

Viespile: de ce cuibul rămâne pe loc până la a doua vizită

  1. Ziua 0. Cuibul e îmbibat cu insecticid, de jos sau cu tija telescopică, și rămâne unde era. Stai departe de zonă cât lucrăm și încă puțin după.
  2. Zilele următoare. Vezi viespi dând târcoale cuibului. Sunt cele plecate din cuib: se întorc, ating substanța și mor, deci cuibul lucrează ca o capcană. Nu-l lovi, nu-l stropi, nu-l da jos și nu strivi viespi în preajma lui: o viespe strivită eliberează un miros de alarmă care le cheamă pe celelalte.
  3. Ziua 7-10. Revenim, ne uităm să nu mai fie trafic și scoatem cuibul, ca să nu atragă altele și să nu mai poată fi folosit.
  4. După. Garanția curge 30 de zile de la a doua etapă. Vremea contează: programăm așa încât să nu plouă cu o zi înainte și două zile după, altfel apa spală substanța.

De anul viitor, uită-te din primăvară la streașină, în pod și pe la tocuri: un cuib cât o nucă se rezolvă mult mai ușor decât unul matur. Detaliile sunt în ghidul viespilor.

Șoarecii și șobolanii: controlul de la circa o săptămână

  1. Ziua 0. În casă montăm capcane mecanice și plăci adezive cu atractanți, pe traseele citite din urme, fiecare cu număr și cu loc pe plan. Raticid între pereții locuinței nu punem, așa că nu pleci de acasă și nu ai nimic de spălat sau de acoperit.
  2. Zilele următoare. Ce se prinde stă în capcană, la vedere, nu putrezește într-un perete. Capcanele rămân pe locurile lor: poziția fiecăreia ne arată, la control, pe unde umblă animalul. Strânge seara castronul câinelui sau al pisicii și ține hrana în cutii rigide. Excrementele vechi nu le mătura uscat: le umezești întâi cu dezinfectant și le aduni cu mănuși. Alimentele din pachetele deschise se aruncă, iar vasele lăsate afară se spală.
  3. La circa o săptămână. Controlul, inclus în preț: citim fiecare punct, ridicăm ce s-a prins, mutăm capcanele care n-au lucrat și îți lăsăm lista golurilor de închis.
  4. După control. Închide golurile arătate. Garanția e de 30 de zile de la intervenție, dar rezultatul ține doar cu intrările închise: un șoarece trece printr-o fantă de circa 6 milimetri, iar pe una lăsată deschisă vin alții, la prima răcire.

Afară, unde lucrăm cu stații încuiate, momeala acționează treptat, la câteva zile de la consum. Nu judeca tratamentul după câte rozătoare moarte vezi a doua zi: semnul bun e momentul în care consumul din stații se oprește de la sine. La monitorizările următoare se plătește doar reactivarea, 25 de lei pe stație. Și un lucru puțin știut: după ce dispar șoarecii, puricii rămași fără gazdă își pot căuta alta; dacă apar, spune-ne. Mai multe pe pagina de deratizare și pe cea despre deratizarea doar cu capcane.

Dezinfecția: când se intră înapoi

La dezinfecție nu numărăm zile, ci timpul de contact al produsului. La nebulizarea uscată, încăperea stă închisă cât lucrează biocidul, apoi se aerisește; particulele sunt atât de fine încât suprafețele nu rămân ude, deci după noi nu ai nimic de șters. Unde am tratat doar suprafețele atinse de mâini, clanțe, întrerupătoare, tejghele, spațiul se folosește din nou imediat ce s-au uscat.

Termenul exact ți-l spune operatorul înainte să plece și apare în procesul-verbal. După el se întorc oamenii, copiii, animalele, acvariile și cuștile scoase sau izolate. Dacă dezinfecția a venit după rozătoare sau după insecte, ordinea a fost cea bună: întâi pleacă dăunătorii, apoi se igienizează urmele lor. Despre metode, pe pagina de dezinfecție.

Ce faci și ce nu faci, pe o singură listă

Fă

  • respectă orele de reintrare și aerisirea din procesul-verbal;
  • spală blatul, masa și bolurile animalelor;
  • notează unde și când mai vezi dăunători, cu o poză dacă poți;
  • ține mâncarea în cutii închise și gunoiul în pubele cu capac;
  • la purici, du animalele la veterinar, pentru antiparazitar;
  • închide golurile arătate la deratizare;
  • păstrează procesul-verbal și fișele produselor.

Nu face

  • nu spăla plintele, rosturile și spatele mobilei tratate;
  • nu da cu spray-uri sau cu „bombe” între etape;
  • nu te muta în altă cameră dacă ai ploșnițe;
  • nu căra salteaua pe casa scării;
  • nu atinge cuibul de viespi până îl scoatem noi;
  • nu muta capcanele de rozătoare.

Când ne suni și ce acoperă garanția

Sună-ne dacă problema revine după ultima etapă sau după controlul de la rozătoare. Ce vezi în primele zile după prima etapă ține de obicei de tratament, nu de un eșec, iar la ploșnițe semnalul de alarmă e abia lipsa oricărei schimbări până la etapa a treia.

Garanția 300% e scrisă în contract și are trei trepte care se adună. Dacă nu ești mulțumit, intervenția nu se plătește. Repetăm gratuit, timp de 30 de zile, până ești mulțumit. Iar dacă nici așa nu e bine, primești banii înapoi și acoperim noi costul unei intervenții la altă firmă autorizată. La rozătoare, cele 30 de zile curg de la intervenție, la viespi și la furnici de la a doua etapă, la căpușe de la ultima. Durata și condițiile lucrării tale sunt trecute în ofertă și în procesul-verbal.

Ce nu acoperă: o infestare nouă, venită din alt spațiu, de la vecin sau cu o mobilă adusă în casă. Când revenim, verificăm întâi dacă e aceeași problemă sau o sursă din afara spațiului tratat, cum e un subsol comun. Mai e o condiție: indicațiile de după tratament să fi fost respectate. O plintă spălată mai devreme decât ți-am spus anulează efectul. Textul complet e în termenii și condițiile noastre.

Ce hârtii ai: procesul-verbal al fiecărei vizite, fișele produselor și avizele lor, iar la ploșnițe, la final, certificatul de garanție. Firmele și asociațiile mai primesc planul punctelor tratate și calendarul vizitelor. Ce trebuie să scrie în fiecare, pe pagina documentelor DDD.

Ne găsești la 021 9662, de luni până vineri, între 08:00 și 18:00, sau pe WhatsApp, la 0763 662 662. În afara programului lași numărul în formularul de mai jos și te sunăm când deschidem.

Întrebări despre zilele de după tratament

Cât stau afară din casă după o dezinsecție?

Patru ore, socotite din momentul în care echipa termină. Urmează o oră sau două cu geamurile larg deschise, apoi casa se folosește normal. Când produsul aplicat la tine cere un interval mai lung, operatorul ți-l spune înainte să plece și îl scrie în procesul-verbal.

De ce văd mai mulți gândaci în zilele de după tratament?

Insecticidul de șoc îi alungă din crăpături, iar în primele zile umblă la vedere, prin zonele tratate. Nu e un semn de eșec. Numărul lor scade apoi repede, iar rezultatul se judecă după etapa a doua, de la 18-21 de zile, care prinde și generația ieșită din ooteci.

Ce am voie să spăl după tratament?

Blatul pe care gătești, masa și bolurile animalelor, adică locurile de unde se mănâncă. Plintele, rosturile, spatele mobilei și colțurile tratate rămân nespălate până la etapa următoare: dacă le ștergi cu detergent, scoți substanța de pe drumul insectelor.

După câte zile vine a doua etapă?

Depinde de dăunător: după 7-10 zile la purici, țânțari și viespi, după 10-14 zile la furnici și căpușe, după 18-21 de zile la gândaci. Ploșnițele au trei etape, toate în cel mult trei săptămâni. La șoareci și șobolani nu sunt etape, ci un control la circa o săptămână.

Trebuie să plec din casă după deratizare?

Nu, dacă e vorba de deratizarea din locuință. Acolo punem doar capcane mecanice și plăci adezive, fără raticid, așa că nu ai interval de reintrare, nimic de spălat și nimic de acoperit. Ce se prinde ridicăm noi la controlul de la circa o săptămână.

Ce fac dacă dăunătorii apar din nou după tratament?

Ne suni la 021 9662 sau ne scrii pe WhatsApp la 0763 662 662. În perioada de garanție revenim fără să plătești. La fața locului ne uităm întâi dacă e aceeași infestare sau una venită din afară, de la un vecin ori din subsolul comun, și îți spunem limpede ce am găsit.

Ofertă gratuită, fără obligații

Cere o ofertă sau vezi prețul pe loc

Prețurile sunt publice, pe tipuri de spațiu, cu TVA inclus. Dacă vrei o ofertă pentru locul tău, lasă numele și telefonul: te sună un coordonator în programul de birou.

Preferi să scrii? WhatsApp la 0763 662 662.

Pagina asta nu a scris-o un departament de marketing.

Gabriel Munteanu, fondator Compania DDD®