Deratizare

 

CE ESTE DERATIZAREA?


DERATIZAREA este acţiunea de eliminare a animalelor rozătoare dăunatoare (şobolani, şoareci, etc), prin mijloace chimice dar şi de altă natură (ecologice).


ATENTIE: DERATIZAREA se refera nu doar la interventia pe moment (deratizare curativa) si la combaterea punctuala, ci si la PREVENTIE. Cu alte cuvinte, e un procedeu amplu care e bine sa tina cont de urmatoarele recomandari.


Prevenirea apariţiei rozătoarelor trebuie făcută prin măsuri precum:

limitarea accesului rozătoarelor în spaţiul vizat,

deratizarea vecinătăţilor, etc.


Spre deosebire de agenţii patogeni sau insecte, rozătoarele pot călători pe distanţe mult mai mari, şi au un grad mai dezvoltat de inteligenţă (mai ales şobolanii) ceea ce face imposibilă eliminarea lor definitivă prin acţiuni discontinue. Din cauza faptului ca soarecii si sobolanii sunt cei mai mari purtatori de boli si de microbi, deratizarea trebuie sa fie o prioritate pentru orice cetatean, operator economic sau institutie.


Obligativitatea acestei interventii este operata prin lege si este recomandata consumatorilor economici ori de cate ori este nevoie, dar nu mai rar de o data la sase luni de zile.
Pentru depozitele cu produse alimentare, deratizarea trebuie facuta ori de cate ori este nevoie, dar nu mai rar de o data la trei luni. (primavara sau toamna), se mentioneaza in Normele de igiena si recomandari privind mediul de viata al populatiei, aprobate prin Ordinul MS nr. 536/1997.


O firma autorizata si specializata in deratizare precum Compania DDD va pune la dispozitie cele mai noi metode, tehnologii si aparate de combatere a rozatoarelor.


Cum recunosti o firma de deratizare autorizata, cu experienta?

Va avea TOATE autorizatiile si certificarile necesare firmei si personalului care efectueaza interventiile, FARA exceptie.

Doar asa va putea comercializa si folosi substantele profesionale ce nu se gasesc pe piata in vederea comercializarii lor la liber si care asigura o eficienta si o eficacitate cat mai ridicate a interventiilor.


CUM SE REALIZEAZA DERATIZAREA


Evaluarea gradului de infestare se face pe baza urmelor lasate: urme, mancare inceputa, gaurile pe care acestia le rod in pardoseala, pereti si eventuale cadavre.


Metodele de combatere a rozatoarelor se vor alege de fiecare data de catre specialistii nostri, dupa o inspectie temeinica a spatiului vizat, tinandu-se cont de destinatia acestuia, gradul de infestare, tipul de rozatoare (soareci, sobolani, cartite).
Metodele de interventie pot fi chimice sau ecologice


Deratizarea ecologica realizata de o firma de deratizare autorizata se poate executa cu ajutorul statiilor de captare pe baza de adeziv cu atractanti, atat alimentari, cat si hormonali. Aceasta varianta nu dauneaza sub nici o forma mediului.


Tariful operatiunilor de deratizare


Tariful este stabilit in functie de:

grad de infestare,

suprafata spatiului tratat,

tipul daunatorilor,

frecventa interventiilor.


Punem accent pe calitatea serviciilor prestate.
Ne straduim sa va oferim cel mai bun raport calitate / pret al serviciilor prestate, tinand cont si de cel mai important aspect: pentru toate serviciile prestate de operatorii nostri se ofera GARANTIE!
Firmele care nu efectueaza operatiuni de dezinsectie, dezinfectie si deratizare (DDD) risca amenzi cuprinse intre 3.000 si 8.000 lei, prevazute in HG nr. 857/2011 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele din domeniul sanatatii publice.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre personalul de specialitate imputernicit de catre conducerea Ministerului Sanatatii pentru unitatile de pe intreg teritoriul tarii, se mai mentioneaza HG nr. 857/2012.



CONTRACTUL DDD


Pentru a beneficia de un CONTRACT DDD trebuie:

Sa contactati o societate autorizata pentru prestarea acestor servicii,

Societate care va poate oferi siguranta ca spatiul dumneavoastra nu o sa fie invadat de insecte, rozatoare si nu va fi un focar pentru raspandirea virusurilor in colectivitate.


Compania DDD ofera garantie pentru lucrarile de DEZINSECTIE, DEZINFECTIE SI DERATIZARE efectuate si, in cazul in care, apare o infestare inopinata, va rugam sa ne contactati la:

Adresa de email office@companiaddd.ro

Dispeceratul de comenzi care este disponibil la numarul de telefon 021/9662.



ALTE INFORMATII UTILE SI INTREBARI



Contract DDD persoane juridice = de ce acte am nevoie

copie a certificatului de inregistrare a societatii

adresa punctului de lucru (daca difera de cea a sediului social)

suprafata aproximativa a punctului de lucru

numar de telefon

adresa de email

numele reprezentantului legal al societatii

domeniul de activitate (alimentatie publica sau non-alimentar)

Contract DDD persoane juridice = ce zice legea despre DDD, cine imi cere contractul DDD

Directia sanitara veterinara (DSV)

Directia de sanatate publica (SANEPID)

Primaria

Politia

Garda de mediu

LEGISLATIE: Serviciile DDD sunt obligatorii pentru persoanele juridice prin:

ORDINUL MINISTERULUI SANATATII PUBLICE Nr. 261 din 6 februarie 2007 , pentru aprobarea normelor tehnice privind curatarea, dezinfectia si sterilizarea in unitatile sanitare.

ORDINUL MINISTERULUI SANATATII PUBLICE Nr. 914 din 26 iulie 2006 , pentru aprobarea normelor privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un spital in vederea obtinerii autorizatiei sanitare de functionare.

ORDINUL MINISTERULUI SANATATII PUBLICE Nr. 916 din 27 iulie 2006 , privind aprobare normelor de supraveghere, prevenire si control al infectiilor nosocomiale in utilitatile sanitare.

LEGEA Nr. 98/1994 , privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sanatate publica.

Anexa Nr. 2 la HOTARIREA CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI nr. 120 din 13/07/2010 , privind aprobarea regulamentului de organizare si functionare a serviciilor publice de salubrizare in Municipiul Bucuresti.

Legea nr. 3/1978 - Legea de sanatate publica

Legea nr. 5/1982 - Legea ce reglementeaza protectia padurilor, protectia plantelor cultivate si regimul pesticidelor.

Ordinul MS nr. 536/1997 care prevede efectuarea lucrarilor de dezinsectie ori de cate ori este nevoie dar nu la intervale mai mari de 3 luni, iar deratizarea se va face la nevoie dar nu la perioade mai mari de 6 luni, de preferat primavara si toamna.

Legea nr. 100/26.05.1998 privind asistenta de sanatate publica, publicata in Monitorul Oficial nr. 204/1998

Legea nr. 344/31/05/2002 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sanatate publica.

Este CompaniaDDD autorizata si certificata?

Sunt garantate serviciile?

Ca si persoana juridica, indiferent de domeniul dumneavoastra de activitate, semnand un contract cu Compania DDD, aveti contractual garantia, ca pe toata perioada colaborarii, vom interveni ori de cate ori este nevoie pentru a elimina definitiv daunatorii. Ne obligam contractual ca in maxim 48 de ore lucratoare de la sesizarea telefonica, sau in scris, sa remediem cu titlu gratuit problema aparuta!

Care sunt elementele de identificare pentru o firma DDD autorizata si certificata?

Firmele autorizate sa presteze servicii de deratizare/dezinsectie/dezinfectie sunt autorizate de catre primariile locale. De asemenea, sunt necesare si autorizatiile emise de catre Directia Sanitar Veterinara, Directia de Sanatate Publica, Ministerul Administratiei si Internelor - Serviciul Arme, Explozivi si Substante Periculoase, precum si certificarile ISO 9001 si ISO 14001.

Unde pot fi verificate firmele autorizate? Care este procedura de verificare?

Firmele autorizate pot fi verificate sunand la numarul de telefon din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti 021.305.55.15 - Directia Utilitati Publice - Serviciul Salubrizare sau 021.305.55.15 - interior 1150. Informatiile sunt actualizate zilnic si din acest motiv nu pot fi puse la dispozitia publicului pe site-ul primariei. Toate detaliile sunt furnizate telefonic, in acest mod, informatiile privind societatile prestatoare de servicii DDD autorizate sunt oferite in timp real, de catre persoanele abilitate.

Ce tarife sunt practicate in mod normal de o firma de deratizare/ dezinsectie/ dezinfectie?

Tarifele sunt stabilite in functie de mai multi factori: gradul de infestare la momentul interventiei, suprafata pe care urmeaza sa se presteze serviciile, substantele folosite, etc. Majoritatea firmelor au afisate tarifele pe site-ul oficial. Astfel, este foarte usor de calculat un tarif pentru spatiul fiecarei societati care solicita un contract, in functie de suprafata in metri patrati ce urmeaza sa fie tratata. Pentru apartamente, case, vile, asociatii de proprietari, subsoluri de bloc, etc, tarifele sunt diferentiate si sunt stabilite in functie de gradul de infestare, daunatorii care trebuie combatuti, suprafata, etc.

Care este perioada de timp pe care poate fi incheiat un contract cu o firma de deratizare/ dezinsectie/ dezinfectie? Se pot negocia contractele de acest tip?

Contractele se incheie pe o perioada de un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act aditional, de comun acord. Pretul contractului este ferm si nu poate fi negociat, exceptand cazul in care beneficiarul isi schimba sediul punctului de lucru, iar suprafata se modifica. In aceasta situatie, noul tarif va fi comunicat beneficiarului prin act aditional.

Daca nu suntem multumiti de serviciile unei astfel de firme cui ne putem adresa, pentru a depune o plangere?

Reclamatiile se pot trimite catre Oficiul pentru Protectia Consumatorului.

Firmele sunt obligate sa efectueze deratizare la sediul social, daca nu se desfasoara niciun fel de activitate acolo?

Nu exista obligativitatea prestarii serviciilor de deratizare, dezinsectie si dezinfectie la sediile sociale ale societatilor care nu isi desfasoara activitatea acolo. Serviciile DDD sunt obligatorii numai la punctele de lucru declarate, ale entitatilor juridice, la Registrul Comertului: PFA-uri, II-uri, CMI-uri, SA-uri, SRL-uri, gradinite, unitati spitalicesti, etc.